În data de 22.05. 2019 a fost organizată  a patra sesiune de Informare a Proiectului ReStart „Consolidarea competențelor antreprenoriale și digitale ale studenților și profesorilor pentru a îmbunătăți modernizarea învățământului superior din Republica Moldova” ( P7 _SAUM). La eveniment au participat studenții și profesorii de la diferite programe de studii.

Scopul principal al evenimentului a constat constat  în informarea masteranzilor  şi profesorilor de la alte programe de studii despre oportunitățile de predare  și învățare inovatoare susținute de Proiectului ReSTART.

Publicul prezent a fost informat despre modernizarea disciplinelor din cadrul programului  de studii  la ciclul II masterat„Administrarea Afacerilor în sectorul agroalimentar”  prin implementarea metodelor moderne de predare-învățare, a noilor abordări pedagogice și metodologice utilizând instrumentele inovatoare de învățare digitală care vor  îmbogăți cunoştinţele studenţilor prin implicarea activă a întreprinderilor locale, a asociațiilor profesionale, a societății civile și a entităților guvernamentale.